De la 1,60m toate lucrurile par mari. Important e sa stii cu ce le compari, pentru a obtine o imagine cat mai aproape de adevar. Pe scala mea conteaza lucrurile marunte.
Montag, 3. März 2008
Mittwoch, 27. Februar 2008
In spatele cortinei
De un an jumatate locuiesc in Germania - venita initial cu bursa Socrates-Erasmus, pe principul "sa vad cum e". Nici nu imi amintesc exact cum de am ales Freiburg-ul din intreaga lista de universitati partenere Iasiului; probabil ca motivatia a fost faptul ca aici limbile straine nu se predau in germana, iar eu, ca "studioasa" a englezei si a germanei, cunosc importanta acestui amanunt.
Si am plecat...intr-un grup de opt romani, nebunie mare! In primul semestru cred ca ziua avea 48 de ore pentru mine, altfel nu imi imaginez cum le-am facut pe toate: doua semestre intr-unul, excursii de nu mai stiam la un moment dat pe unde suntem, petreceri pe banda rulanta si inerentul part-time job=prietenul.
Si de atata bucurie am mai ramas un semestru si inca unul si voi mai studia aici in urmatorii doi ani si cine mai stie cati altii si mai ales pe unde. Norocul a facut sa imi gasesc o slujba la universitate ca asistent personal al celei mai indragite profe de lingvistica engleza (slava Domnului nu predau, mai corectez doar din cand in cand). Iar in decembrie am primit confirmarea ca am fost admisa la masteratul de lingvistica europeana la care am aplicat cu o tema foaarte tricky. Ideal, nu?
In aparenta. Pentru ca ce se ascunde in spatele cortinei numai actorul stie. Cine a fost plecat in strainatate numai in excursii mai poate sa creada ca in alte tari e lapte si miere. Dupa un an de locuit in Freiburg mi-am dat seama brusc de cata superficialitate si robotizare e caracterizata viata de aici. Recunosc, la inceput mi-a furat ochii. Insa a venit deodata momentul critic in care am spus: m-am saturat de "socializat" si de "program" (doua cuvinte fara de care nu supravietuiesti aici).
Neamtul tipic e o masinarie: se autoprogrameaza dimineata si asa o tine pe tot parcursul zilei. Nu chestii spontane, nu decalat orele de masa pentru o plimbare scurta cand e frumos afara, nimic fara agenda. Vizitele la domiciliu se stabilesc cu cateva zile inainte si se fac numai intre prieteni apropiati, iar glumele trebuie anuntate inainte de a fi rostite, ca sa stie lumea sa rada.
Si uite-asa mi se face dor de Romania. Nu de tara neaparat, ci de oamenii dragi pe care i-am lasat acolo. De atmosfera nebuna in care am trait cel putin trei ani, daca e sa iau in calcul studentia ca termen de referinta. De jocurile de MONOPOLY, in urma carora ori ne cuplam, ori nu ne mai vorbeam o saptamana:)) De serile in care mergeam la "batz" (=dans) in fiecare duminica, in gasti atat de mari, ca nu mai statea nici naiba sa ne numere.
Am vrut de doua ori sa ma intorc. Pe bune. Si de fiecare data m-am razgandit. Pentru ca este ceva care ma tine aici. Sa fie viata mai tihnita, politetea oamenilor, sistemul bine gandit, curatenia, slujba care, cel putin deocamdata, imi aduce mereu ceva nou? Inca n-am reusit sa-mi dau seama. Insa iata ca aceste motive au reusit de doua ori pana acum sa castige in lupta cu dorul de "frumosii mei de-acasa".
Concluzia mea e simpla: gandeste-te bine ce vrei. Nu porni cu "sa vad cum e", caci se va transforma in motto. Vrei sa pleci? Fa-ti bagajele si pleaca. Nu esti sigur? Atunci ramai si incearca sa obtii in tara tot ce poti mai bun. Altfel te vei simti mereu ca mine: suspendat intre doua lumi.
Si am plecat...intr-un grup de opt romani, nebunie mare! In primul semestru cred ca ziua avea 48 de ore pentru mine, altfel nu imi imaginez cum le-am facut pe toate: doua semestre intr-unul, excursii de nu mai stiam la un moment dat pe unde suntem, petreceri pe banda rulanta si inerentul part-time job=prietenul.
Si de atata bucurie am mai ramas un semestru si inca unul si voi mai studia aici in urmatorii doi ani si cine mai stie cati altii si mai ales pe unde. Norocul a facut sa imi gasesc o slujba la universitate ca asistent personal al celei mai indragite profe de lingvistica engleza (slava Domnului nu predau, mai corectez doar din cand in cand). Iar in decembrie am primit confirmarea ca am fost admisa la masteratul de lingvistica europeana la care am aplicat cu o tema foaarte tricky. Ideal, nu?
In aparenta. Pentru ca ce se ascunde in spatele cortinei numai actorul stie. Cine a fost plecat in strainatate numai in excursii mai poate sa creada ca in alte tari e lapte si miere. Dupa un an de locuit in Freiburg mi-am dat seama brusc de cata superficialitate si robotizare e caracterizata viata de aici. Recunosc, la inceput mi-a furat ochii. Insa a venit deodata momentul critic in care am spus: m-am saturat de "socializat" si de "program" (doua cuvinte fara de care nu supravietuiesti aici).
Neamtul tipic e o masinarie: se autoprogrameaza dimineata si asa o tine pe tot parcursul zilei. Nu chestii spontane, nu decalat orele de masa pentru o plimbare scurta cand e frumos afara, nimic fara agenda. Vizitele la domiciliu se stabilesc cu cateva zile inainte si se fac numai intre prieteni apropiati, iar glumele trebuie anuntate inainte de a fi rostite, ca sa stie lumea sa rada.
Si uite-asa mi se face dor de Romania. Nu de tara neaparat, ci de oamenii dragi pe care i-am lasat acolo. De atmosfera nebuna in care am trait cel putin trei ani, daca e sa iau in calcul studentia ca termen de referinta. De jocurile de MONOPOLY, in urma carora ori ne cuplam, ori nu ne mai vorbeam o saptamana:)) De serile in care mergeam la "batz" (=dans) in fiecare duminica, in gasti atat de mari, ca nu mai statea nici naiba sa ne numere.
Am vrut de doua ori sa ma intorc. Pe bune. Si de fiecare data m-am razgandit. Pentru ca este ceva care ma tine aici. Sa fie viata mai tihnita, politetea oamenilor, sistemul bine gandit, curatenia, slujba care, cel putin deocamdata, imi aduce mereu ceva nou? Inca n-am reusit sa-mi dau seama. Insa iata ca aceste motive au reusit de doua ori pana acum sa castige in lupta cu dorul de "frumosii mei de-acasa".
Concluzia mea e simpla: gandeste-te bine ce vrei. Nu porni cu "sa vad cum e", caci se va transforma in motto. Vrei sa pleci? Fa-ti bagajele si pleaca. Nu esti sigur? Atunci ramai si incearca sa obtii in tara tot ce poti mai bun. Altfel te vei simti mereu ca mine: suspendat intre doua lumi.
Pseudonim
Dintr-un motiv jucaus nu imi voi folosi numele real. Nu ca nu mi-ar placea, dimpotriva, insa de acest pseudonim ma leaga o amintire pe cat de veche, pe atat de frumoasa. Povestea intreaga ti-o promit intr-un post viitor; primul e "just teasing"-ul caracteristic :P
Abonnieren
Posts (Atom)
